O etalare amuzantă pentru voi, o mică întâmplare fericită în norul de tristețe care ne-a acoperit.
Vineri seara vorbeam cu o fată despre o întâlnire ce urma să aibă loc a doua zi dimineața. La un moment dat, în timpul discuției, mă plâng puțin, doar puțin, de greutatea mea. Face o pauză, după care îmi spune brusc: „ah, o să-ți aduc altceva, bun” și râde. Am râs și eu, dar pe moment n-am întrebat-o la ce se referă. Surpriza însă era implicită și curiozitatea mi-a dat ghes, așa că am făcut o etalare scurtă. Am întrebat tarotul la ce se referă fata, ce ”altceva bun”?
Și am purces la o descifrare a cărților, încercând să-mi fac o idee despre ce urma să-mi aducă. Mai întâi Cavalerul de Cupe este în mod sigur darnic, este binevoitor, afectuous și jucăuș. M-am întrebat imediat ce poate fi acea cupă cu care vine întins, un pahar, o vază, ceva de băut? :)))) Justiția e sobră, serioasă, „all mind, no emotions”, deci o persoană asemenea, fără ascunzișuri, cu intenții nobile, o reprezentare foarte frumoasă în acest context. Din nou, am privit cartea în detaliu și m-am concentrat asupra balanței din imagine. În final, 3 de Cupe. O invitație, mi-am zis, o petrecere între fete. Din nou cupe, voie bună.
Având toate astea în minte, m-am îndreptat a doua zi spre locul de întâlnire. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut darul surpriză: un dovleac! Nu pentru Halloween, ci pentru plăcintă. Fata stătuse toată noaptea să sculpteze dovleci pentru o petrecere, și ce-a rămas a împărțit cu mine și cu alții. Mai departe am avut o zi destul de încărcată, dar din când în când îmi revenea în minte etalarea făcută cu o seară în urmă. Un dovleac? Pe bune? Ce legătură poate să aibă cu Justiția? Sau cu restul cărților? Admit că un Cavaler de Cupe poate fi întruchipat de o fată pe bicicletă... dar cam atât. Abia târziu, am deschis calculatorul ca să mă uit din nou la imagine. Și iată-l! Acolo jos, micuț, la picioarele fetelor care dansează în 3 de Cupe. Îl vedeți?
Este din nou uimitor cât de precise pot fi răspunsurile Tarotului. Depinde de noi să fim pricepuți în a le descifra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aştept părerile dumneavoastră.