Pe un fundal galben-însorit, doi copii fără griji. Scena are loc într-un orășel de provincie, un târg sau chiar un sat. În spate se vede ceea ce pare a fi un han de care e lipit un turn, o stradă pavată cu pietre și un al treilea personaj, o figură mai în vârstă, un bărbat ce ține în mână... o bâtă lungă? Mă face să mă gândesc la un oștean care face rondul. Dar ce ne interesează mai mult la această imagine idilică sunt cele șase cupe galbene cu flori albe în cinci colțuri și cei doi copii. Patru cupe în prim plan, o cupă așezată pe un postament, și una în mâinile băiatului. Băiatul miroase floarea înainte de a o da fetiței. Un dar probabil. O joacă, un aranjament al vazelor cu flori, o florărie în târg. Băiatul poartă haină albastră ca cerul senin de deasupra, culoare ce se regăsește și în rochia fetiței, iar amândoi au pe cap un fel de scufii roșii. Totul aici ne duce cu gândul la copilărie, la un timp al fericirii și păcii desăvârșite.
O carte a nostalgiei, a amintirilor, a timpurilor demult apuse. Visare cu ochii deschiși, întoarcere în trecut la propriu sau la figurat. Orașul natal, casa părinților, liceul, școala sau grădinița la care am învățat, foștii colegi. O fostă iubire. Viața liniștită, fără griji, fără responsabilități. Vacanță pe meleagurile natale. Copii, grija pentru copii, lucrul cu copiii. Un dar. Idealizare.
Nu e nimic rău în a vă întoarce în trecut dacă asta e pentru a vă odihni sau a vă lua energia de acolo, dar o prea mare visare și nostalgie vă împiedică să acționați, aduce cu sine o leneveală a minții și a trupului. O carte totuși pozitivă, dar de luat aminte la terenul gol, galben-nisipos pe care stau copiii. Nicio floare nu crește acolo, nici un fir de iarbă nu rodește în trecut. Reveniți în prezent când simțiți că ajunge.
Succes!
Deea.
Surse si seturi de tarot: prima imagine Rider-Waite, sursa keen.com; a doua imagine face parte din setul I Tarocchi Classici și îmi aparține.