duminică, 1 noiembrie 2015

Dovleacul surpriză

O etalare amuzantă pentru voi, o mică întâmplare fericită în norul de tristețe care ne-a acoperit. 

Vineri seara vorbeam cu o fată despre o întâlnire ce urma să aibă loc a doua zi dimineața. La un moment dat, în timpul discuției, mă plâng puțin, doar puțin, de greutatea mea. Face o pauză, după care îmi spune brusc: „ah, o să-ți aduc altceva, bun” și râde. Am râs și eu, dar pe moment n-am întrebat-o la ce se referă. Surpriza însă era implicită și curiozitatea mi-a dat ghes, așa că am făcut o etalare scurtă. Am întrebat tarotul la ce se referă fata, ce ”altceva bun”? 

Și am purces la o descifrare a cărților, încercând să-mi fac o idee despre ce urma să-mi aducă. Mai întâi Cavalerul de Cupe este în mod sigur darnic, este binevoitor, afectuous și jucăuș. M-am întrebat imediat ce poate fi acea cupă cu care vine întins, un pahar, o vază, ceva de băut? :))))  Justiția e sobră, serioasă, „all mind, no emotions”, deci o persoană asemenea, fără ascunzișuri, cu intenții nobile, o reprezentare foarte frumoasă în acest context. Din nou, am privit cartea în detaliu și m-am concentrat asupra balanței din imagine. În final, 3 de Cupe. O invitație, mi-am zis, o petrecere între fete. Din nou cupe, voie bună. 

Având toate astea în minte, m-am îndreptat a doua zi spre locul de întâlnire. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut darul surpriză: un dovleac! Nu pentru Halloween, ci pentru plăcintă. Fata stătuse toată noaptea să sculpteze dovleci pentru o petrecere, și ce-a rămas a împărțit cu mine și cu alții. Mai departe am avut o zi destul de încărcată, dar din când în când îmi revenea în minte etalarea făcută cu o seară în urmă. Un dovleac? Pe bune? Ce legătură poate să aibă cu Justiția? Sau cu restul cărților? Admit că un Cavaler de Cupe poate fi întruchipat de o fată pe bicicletă... dar cam atât. Abia târziu, am deschis calculatorul ca să mă uit din nou la imagine. Și iată-l! Acolo jos, micuț, la picioarele fetelor care dansează în 3 de Cupe. Îl vedeți?


Este din nou uimitor cât de precise pot fi răspunsurile Tarotului. Depinde de noi să fim pricepuți în a le descifra. 


marți, 27 octombrie 2015

Etalare pentru Luna Plină în Taur din 27.10.2015

Right in time! Deși voi posta cu o foarte mică întârziere, iată că momentul de Lună Plină are sau tocmai a avut loc. Este o lună plină în Taur, cu Soarele în Scorpion și ascendentul în Vărsător, ea arătându-ne „care este prețul dorințelor și atașamentelor noastre, care sunt limitele ego-ului, dându-ne impulsul necesar pentru a ne redescoperi dincolo de suferință, prin iubire, prin iertare, regăsind  propria ființă, acolo unde sălășluiește lumina”. Via http://astroella10.blogspot.ro/2015/10/luna-plina-in-taur.html




Am folosit etalarea intuitivă de data trecută și de alte dăți. Cu Luna în centru, drept semnificator al etalării, avem: 

1. În ce domeniu ne putem folosi sau încrede mai mult în intuiția noastră: 9 de Cupe.
2. Prezentul. Ce anume vrea să ne transmită intuiția noastră chiar acum: 10 de Monede. 
3. În ce domeniu al vieții sau în ce mod putem împleti aspectele practice cu intuiția: 5 de Bâte. 

Și o surpriză: Împărăteasa, pentru că în timp ce amestecam cărțile, această arcană s-a grăbit să-mi iasă în întâmpinare.  

Prima carte, 9 de Cupe, este una a atașamentului, a posesivității, precum și a reușitei, se spune a „dorințelor împlinite”. Așa este, dar aveți grijă ce vă doriți! Cred că această carte ne apare din prea multă dragoste, dintr-un prea plin al inimii. Și chiar este un mic avertisment în privința asta. Intuitiv știm că vom obține ce vrem și că acel lucru - dar bine ar fi să fie doar un lucru, o vază frumoasă pe o etajeră, o cupă în panoplia unui sportiv - sau mai adesea acea persoană... este a noastră. Ne-am înconjurat de frumos, de bine și ținem cu dinții de iubire, nu o mai lăsăm să ne scape. O carte benefică în general, totul pare să ne meargă din plin cu 9 de Cupe, dar atenție la atașamentul și superioritatea personajului din prim-plan. I-ar prinde bine să fie ceva mai relaxat. 

Prezentul își găsește expresia în împlinirea celei de-a doua arcane: 10 de Monede. O familie fericită, căreia nu-i lipsește nimic, nici spiritual, nici material. O lipsă de griji, la belle vie. Intuiția noastră funcționează la cote maxime în propria familie, în ceea ce înseamnă cămin pentru fiecare, iar acum e un moment în care ne e bine sau putem face să fie bine. Totul spre bunăstarea și stabilitatea familiei, care beneficiază și de sprijinul unui patriarh, un stâlp al familiei. 

5 de Bâte ne impulsionează totuși să părăsim pentru puțin această oază de liniște. „Din păcate”, mai avem și unele îndatoriri față de lume, trebuie să mergem la job, să dăm un examen, un interviu, să participăm la un concurs sau pur și simplu să ne izbim de lumea concurențială în care trăim. Această carte ne spune că nu e totul un vis frumos. 5 de Bâte dispune de multă energie, canalizată corect ea poate duce la mari succese. Ca de obicei, sunt de evitat conflictele și confruntările. Din fericire, măcar la nivel intuitiv, și tot vom ști cum să răspundem sau cum să facem față diverselor provocări ce ne ies în cale. 

Am lăsat la urmă arcana care mi se pare mie cea mai importantă și care conține răspunsul concentrat la multe din întrebările noastre: Împărăteasa. Venus în astrologie. Principiul feminin însuși. O femeie frumoasă, mama, soția. Fertilitatea, creșterea, abundența. Dacă vreți să vă lărgiți familia, acum e momentul :))) Asta ca o mică glumă. O femeie care are grijă de ea. E un moment bun și pentru activități așa zis „frivole”, o baie fierbinte, o ședință la cosmetică, la coafor sau orice vă face pe voi să vă simțiți bine. O ieșire în natură vă va energiza. Împărăteasa nu e numai frumoasă, ea e destul de practică și uneori autoritară. Are multe atribute care o fac să fie puternică.

Uitându-mă pe această etalare, concluzionez că e bine să ne ocupăm de noi înșine, să fim puțin egoiști, să ne concetrăm asupra familiei, dar să nu sărim calul spre o prea mare posesivitate, acaparare de bunuri sau de suflete... Va fi ceva zbucium cu acel 5 de Bâte, dar rămânem în control, „in charge”. Dacă am exagerat sau nu, timpul o va spune. 

Succes!



 




luni, 12 octombrie 2015

Etalare pentru Luna Nouă în Balanță, 13 octombrie 2015

Mi-a plăcut această etalare simplă și intuitivă pentru luna nouă din 13 octombrie, 2015! Iată mai întâi modelul folosit:

..........................1........
LUNA
..........3.........................
........................2...........

Am ales arcana majoră Luna ca semnificator în centrul etalării. Poziția 1 ne arată în ce domeniu ne putem folosi sau încrede mai mult în intuiția noastră. Poziția 2 este poziția prezentului, ce anume vrea să ne transmită intuiția noastră chiar acum. Iar poziția 3 ne spune în ce mod sau în ce domeniu putem împleti aspectele practice cu inuiția. Mai jos este poza cu etalarea mea, nu chiar la lumina lunii, ci la lumina unei minunate lămpi de sare :)



1. Carul triumfal, VII. Două semilune ce țin două măști - una tristă, alta veselă - acoperă umerii victoriosului personaj aflat la cârma Carului. Pe cap poartă o coroană aurie împodobită cu o stea strălucitoare (Soarele), iar pânza ce decorează Carul este la rândul ei împodobită cu stele albe pe un fond albastru deschis. Această arcană reprezintă semnul Racului, cel guvernat de Lună. Deci ne putem folosi din plin de intuiția noastră! Și putem face asta acolo unde avem nevoie să armonizăm contrariile, în acele domenii în care dorim să deținem sau să avem mai mult control/ autocontrol. Am purtat lungi și obositoare bătălii, a venit momentul să ne oprim și chiar să sărbătorim victoria. Respirați, adunați-vă forțele, priviți în jur și în sine, ce forțe opuse aveți nevoie să armonizați, unde e nevoie de pace, de împăcare? Se spune că contrariile se atrag, ascultați-vă intuiția când aveți de a face cu forțe contrare, direcția este una singură, dacă până acum v-ați simțit rupt în două sau ați tras în două direcții, aflați că ați depășit acea perioadă turbulentă. Aveți puterea și abilitatea de a merge mai departe, acum savurați puțin dulcele moment al victoriei.


2. 2 de Bâte. Cum spuneam, este un moment bun pentru a ne face noi planuri înainte de a porni la drum! Lumea întreagă ni se întinde la picioare, și ea doar aștepată să fie cucerită. Avem această putere interioară, manifestată prin calm exterior, de a porni în noi aventuri. Îndrăzniți! Puneți pe hârtie toate acele planuri, scheme, vise, dorințe care v-au tot trecut prin minte și începeți să acționați. Vă aflați acum într-o poziție bună, ați dobândit siguranța și experiența necesare pentru o nouă întreprindere.


3. Temperanța, XIV. Cu aripi de foc, iluminat, pășește îngerul de pe pământ pe ape. Dublul Carului (VII) este Temperanța (XIV), ceea ce înseamnă că avem șansa să accedem pe un plan superior al cunoașterii, al înțelegerii și modului de manifestare al intuiției noastre. Carul ne dă un scop concret și hotărârea de a-l atinge, Temperanța „gândește” pe termen lung și perseverează. Ea ne îndeamnă să ne temperăm anumite impulsuri, de fapt să nu acționăm impulsiv, ci cu răbdare și tenacitate. De la control la autocontrol. Temperanța pe final ne ajută să ne găsim pacea interioară, să ne situăm departe de oricare ar fi greutățile zilnice, iar din acel loc al liniștii să deprindem arta stăpânirii de sine.


În toată această etalare se poate observa o uniune a contrariilor, și cred că ne putem baza pe intuiție pentru a face să fuzioneze, în mod practic, aspecte aparent opuse.


“The most difficult thing is the decision to act, the rest is merely tenacity. The fears are paper tigers. You can do anything you decide to do. You can act to change and control your life; and the procedure, the process is its own reward.” Amelia Earhart

duminică, 27 septembrie 2015

Eclipsa totală de Lună și Luna plină din 28 septembrie 2015

O etalare pentru eclipsa totală de lună de mâine dimineața, din semnul Berbec. Mai multe aici.

Am ales un format simplu pe trecut, prezent, viitor, cu o carte reprezentând Necunoscutul. Fără poză deoarece am un telefon nou pe care nu știu să-l folosesc :)

Așadar.
Ce trebuie să lăsăm în urmă la această eclipsă? (Trecutul). 8 de Cupe.
Ce ne aduce prezentul? 2 de Bâte.
Cum ne pregătește prezentul pentru viitor? 8 de Bâte.
Necunoscutul. Carul Triumfal.

8 de Cupe, Cartea Pelerinului, este destul de mult o arcană a trecutului, a despărțirilor, a locurilor familiare lăsate în urmă, a casei părintești părăsite, a acelor străzi prea ades bătătorite pe care nu mai vrem să mergem acum. Suntem dispuși și deciși să pornim pe căi mai puțin umblate, ca atare mai grele. Este o plecare la drum voluntară, gândită. Este posibil să ne fi săturat de anumite situații (mai degrabă, relații) din trecut, care nu ne-au făcut fericiți și să vrem să facem altceva. Datorită obișnuinței și chiar confortului adus de ele, despărțirea se face cu inima grea. Nu știm ce ne aduce necunoscutul, dar avem destulă tărie sufletească să îl înfruntăm, dacă e de înfruntat ceva, sau doar să ne avântăm pe un drum nou, unul cu o mai mare împlinire spirituală. Pe un fundal posomorât, un pelerin îmbrăcat într-o haină roșie și încălțat cu cizme de aceeași culoare își croiește drum sprijinindu-se într-un baston. Deasupra lui... luna. E destulă energie și voință în demersul acestui pelerin.




2 de Bâte. Se pare că pelerinajul nostru ne-a dus într-un loc bun, un loc în care am cunoscut împlinirea și reușita. Bărbatul din această arcană nu se mai simte împovărat de griji, din contră. El este îmbrăcat în haine alese, într-o mână are un glob pământesc, în cealaltă ține lejer una din cele două bâte care îl încadrează. Se află pe ceea ce pare a fi o terasă și privește la nemărginirea din fața lui. Nu i-a fost ușor să ajungă aici, dar acum pare să aibă lumea la picioare. Multe alte drumuri îi sunt deschise, rămâne doar să se hotărască asupra următoarei destinații. Această carte îndeamnă către planificare, în urma căreia poate să ia naștere o asociere, un parteneriat. Este o carte a alegerii, ne despărțim sau nu de confortul în care ne situăm? Ne este bine, dar inima ne dă ghes spre noi aventuri, un dor de ducă ne îmboldește. :)



8 de Bâte, pragmatic acest 8 care reapare :) Că vrem sau că nu vrem, ceva tot se va întâmpla, iar asta chiar mai repede decât ne putem aștepta. Nu îmi displac aceste bâte prefigurate de bastonul pelerinului, sunt elemente ale energiei și acțiunii ce ne îmboldește. Mai ales pe poziția viitorului, această carte ne atrage atenția că noi oportunități ne vor fi curând la îndemână. Noi șanse. Dacă aveți un proiect care stagnează de mult timp, dacă vă aflați într-o relație care nu evoluează din stadiul de amiciție, dacă ați muncit din greu la ceva, iar rezultatele întârzie să apară, ei bine, așteptați-vă ca lucrurile să ia o altă turnură cât de curând. Sunteți pe cai mari cum s-ar zice. O carte cu adevărat a viitorului.



Necunoscutul. Puține pot rămâne necunoscute cu acest Car de Triumf prefigurat încă din trecut, de drumul anevoios al pelerinului din 8 de Cupe. Două arcane guvernate de apă, de data asta Carul ne îndeamnă să ne ținem emoțiile sub control. O mișcare calculată ce duce la victorie, după un traseu presărat cu lupte și dificultăți.

Este mult vorba despre drum, drumuri, direcții în această succesiune de cărți. Pornim dintr-un loc încărcat emoțional, posomorâți pentru a ajunge într-un punct al împlinirilor. Nu numai că nu vrem să stăm prea mult acolo, nu avem „stare”, dar evenimente înconjurătoare și care nu depind ne noi, ne pun din nou în alertă. Se pare că vom reuși, în ciuda unor conflicte epuizante, Carul Triumfal ne pune - din nou - pe drumul cel bun. Personajul victorios din car, lasă orașul în urmă și aduce la unison energiile opuse reprezentate de cei doi sfincși, unul alb, altul negru. Indiferent cât de greu ne-a fost în ultima vreme, momentul reprezentat de Carul Triumfal, face să simțim că totul a meritat!






vineri, 11 septembrie 2015

Eclipsa parțială de Soare și Luna Nouă din 13 septembrie 2015

Etalare pentru apropiata eclipsă parțială de Soare, respectiv Luna Nouă în Fecioară. Postez acest model de etalare și adaptarea lui în limba română, pe plan general, prin amabilitatea și cu ajutorul lui Alexandru de la Astro-Psi. Etalarea și interpretarea îmi aparțin.



Așadar. Ce ne aduce această eclipsă, fie ea și parțială?


1. Ce domeniu va influenta Eclipsa de Lună/Soare? Diavolul.

2. Ce este momentan neglijat în viața noastră? 5 de Spade.

3. Ce este ascuns privirii și înțelegerii noastre? Temperanța.

4. Ce ne împiedică să evoluăm? 7 de Bâte.

5. Ce trebuie să acceptăm pentru a putea trece mai departe? Regina de Cupe.

6. Ce sau pe cine ar trebui să fie lăsat în urmă, încheiat la acestă Eclipsă? Cavalerul de Bâte.

7. Ce domeniu este în expansiune și se bucură de susținerea eclipsei. Regina de Bâte.

8. Ce mesaj ne transmite Luna (În cazul eclipsei de Lună) sau Soarele (În cazul eclipsei de Soare)? Regele de Bâte.

9. Ce energii vor apărea ca rezultat al acestei eclipse? 3 de Cupe.

Well. La o primă vedere, observăm multe bâte, deci o energie foarte puternică, și multe cărți de curte, multe personaje la nivel înalt. Dar mai întâi primele 3 cărți mi se par deosebit de importante și am să încerc să le analizez împreună, deoarece există o legătură subtilă între ele.

Deloc de mirare, „domeniul” acestei eclipse este însuși Diavolul, Lordul Întunericului, Baphomet, Păzitorul Pragului. Oricum l-am numi, am suit pe piedestal o adevărată bestie. Un monstru, prea adesea „monstrul” din noi. Ce cred eu că este Diavolul? Dorința de putere. Sentimentul îmbătător de a deține PUTEREA este cel care ne face să ne pierdem capul și sufletul. În plan mundan, Diavolul se referă la politică, la banii murdari, sex, instincte, adicții, tentații de tot felul. Celebritate uneori, idoli. Este arcana cu numărul 15 a Tarotului, elementul pământ, semnul Capricornului. Ce am neglijat până acum, unde ne-a dus Diavolul? În poziția lui 5 de Spade. Acel personaj central, cu zâmbet sfidător și în posesia celor 3 săbii, nu cunoaște înțelesul expresiei „victorie pirică” sau victorie a la Pirus. De câștigat, a câștigat, nu-i vorbă, învinșii au renunțat definitiv, dar a meritat?  Sau a neglijat cumva valori precum integritatea, demnitatea, altruismul, prietenia, dreptatea? Temperanța - arcana cu nr. 14, elementul Foc, semnul Săgetătorului - este în pachet cartea care precede Diavolului, dar iat-o acum „ascunsă”. Învingătorul de pe câmpul de bătălie ilustrat de 5 de Spade nu înțelege nici acum de ce victoria lui este atât de amară. Dacă s-ar fi temperat numai! Să privim puțin Diavolul ca ilustrând Păcatul și să ne întrebăm dacă putem noi păși în această eclipsă alegând calea Temperanței, de altfel una din virtuțile creștine, și rezistând astfel ispitelor. Mă lungesc puțin, dar vreau să mai menționez preponderența de 5 întâlnită în aceste arcane. 15 (5X3), 5, 14 (1+4). Un număr interesant, aventuros și individualist, aflat în căutarea libertății. Oare ne vom putea elibera de lanțurile metaforice ale Diavolului odată cu această eclipsă și lună nouă? Calea, mai grea, ne-a fost indicată.

Următoarea serie de 3 cărți începe sub dominanța de foc a bâtelor, ceea ce înseamnă multă acțiune, pasiune, hotărâre, creație sau distrugere. Ce ne împiedică să evoluăm? 7 de Bâte. Luptele cotidiene, concurența și competiția atât de apreciate în zilele noastre, diferite atacuri și opoziții cărora le facem față, dar nu ușor. E nevoie de pace. Avem nevoie să acceptăm că pacea și liniștea ne sunt aduse din interior, de la Regina de Cupe a fiecăruia. Senină și solitară, această regină ține în mână cupa cea mai ornamentată și mai frumoasă din întregul tarot - nu sabia, nu bâtele, nu monedele, ci INTUIȚIA este arma ei cea mai puternică. Are tronul pe țărm, deci este bine ancorată în realitate, dar își răcorește picioarele în apă și lăsându-se purtată de visare și imaginație. Fără să ne uităm rădăcinile, să fim atenți la semne, vise, tot ce ne este transmis prin așa-zisul „al șaselea simț”. Această regină ne este un mare aliat, ea este aici să ne protejeze cu blândețea și afecțiunea ei. Curând, prea curând, are însă de înfruntat o întreagă curte a regatului de Bâte. Mai întâi, ce trebuie lăsat în urmă la eclipsă? Să încheiem odată socotelile și jocurile de putere cu tânărul și înflăcăratul Cavaler de Bâte. Lasă în urma lui numai pustiire, secetă și distrugere. Să punem punct acelor relații sau situații pasionale, impulsive, neîntemeiate, scandaloase, certurilor și micilor războaie personale. Doar astfel ne vom putea bucura de domeniul creativ și regal aflat în stăpânirea Reginei și Regelui de Bâte. Avem pe pozițiile 7 și 8 două personaje care conlucrează excepțional împreună, Regina de Bâte este avantajată în mod deosebit, o femeie curajoasă și expansivă, care va porni cu mare încredere la un nou drum, susținută fiind de mesajele primite de la Regele de Bâte. E posibil ca acest rege să stea puțin în umbră momentan și să își lase consoarta în prim plan, să se bucure de popularitate. Toate aceste cărți de curte mă fac să mă gândesc la o descărcare de energie la nivel înalt, printre figurile politice, sociale, financiare ale lumii. Vom avea parte de discuții încinse, destulă agresivitate în special prin Cavalerul de Bâte, iar diplomația și pacea vor fi menținute cu greu de Regina de Cupe.

Și, în final, ce energii vor fi puse în mișcare la această eclipsă? 3 de Cupe. O energie de grup care poate realiza lucruri foarte plăcute printr-o concentrare pozitivă. Am cam uitat să ne bucurăm de viață, să celebrăm viața, și am pierdut din vedere faptul că numai împreună putem merge înainte. Sunt favorizate relațiile interumane, socializarea, colaborările, creativitatea, hobby-urile. Ne așteaptă vremuri bune, expansive, iar dacă lăsăm în urmă lipsa de încredere din trecut, ne putem găsi inspirația inclusiv în acei prieteni sau colaboratori de „bâte”, energici și pasionali.

Începe acum o perioadă de 6 luni, extrem de interesantă, picantă chiar :) 3 de Cupe ne transmite să ne bucurăm de viață, gata cu grijile, cu luptele, cu pasiunile distrugătoare. Viața e frumoasă!



joi, 27 august 2015

Etalare pentru luna plină din 29 august 2015

În sfârșit! După o lungă perioadă de absență revin pe blog cu o etalare pentru Luna Plină în Pești din data de 29 august, 2015.

Mai întâi, schema.






Am folosit „Le Tarot de Saint Jacques”, care conține numai arcane majore, după modelul tarotului de Marsilia. Deci nu ne putem ajuta de detaliile conținute de o eventuală apariție a arcanelor minore.


Așadar.

Poziția 1. Ce știm? Temperanța întoarsă.
Poziția 2. Ce este ascuns? Soarele întors.
Poziția 3. Pe ce să ne concentrăm? Turnul răsturnat întors.
Poziția 3. Renunțarea la iluzii. Carul triumfal întors.

Faptul că toate cărțile au ieșit întoarse e lucru rar și anunță dificultăți, mai pe românește cam totul e întors cu susul în jos. Copiez din jurnalul meu:

1. Temperanța întoarsă, 14. Se pare că devenim nervoși, nu mai avem răbdare, ne grăbim și chiar riscăm să ne pierdem controlul. Dar orice acțiune grăbită (necugetată) în acest moment duce la crearea unui dezechilibru. E un mare flux de energie care se cere canalizat, dar tocmai o viziune pe termen lung e ceea ce ne lipsește, un scop final. Comunicarea este greoaie sau pe dos, nu ne facem deloc înțeleși. Conflicte vechi se cer clarificate, dar dacă fiecare se manifestă în mod individualist, rezolvarea pare și mai îndepărtată. Dar asta ȘTIM deja, suntem conștienți că ceva plutește în aer, și nu e ceva bun, ci o stare de nervozitate, ceva ce se cere redresat.

2. Soarele întors, 19. Hm, cam totul ne este ascuns, însuși Soarele. Lucrurile care sunt ascunse la această lună plină, vor rămâne așa. Nu spun că pentru totdeauna, dar pentru cel puțin încă o perioadă determinată poate de o altă fază a lunii. De fapt, nu e o poziție foarte neobișnuită a Soarelui, acum luna fiind în prim plan, e normal ca el să fie „ascuns” privirii. Soarele este aici în contrapartea Temperanței, deci acea nervozitate și lipsă de viziune pe termen lung a dus la eșec. Rezultatul poate fi o depresie temporară, o tristețe, inacceptarea eșecului. Nu avem însă ce face, marele și banalul adevăr este că viața mai cunoaște și perioade de impas, nu e doar un succes răsunător după altul. Din fericire, Soarele nu e niciodată o arcană prea rea, de aceea lucrurile sunt temporare, nu definitive. This too shall pass :)

3. Turnul răsturnat întors, 16. Și totuși, pe ce ar trebui să ne concentrăm atenția? Pe un turn răsturnat, întors și acela? Surprinzător, dar da, această carte întoarsă e momentan mai bună decât varianta ei dreaptă. Întorcând cartea, Casa Domnului (cum mai era această arcană numită în vechime) încă rezistă. Turnul nu s-a prăbușit. Orice schimbare provoacă o teamă și nu suntem pregătiți să stăm față în față cu temerile noastre, chiar dacă uneori o „distrugere” a structurilor învechite
e necesară. Este însă un avertisment ascuns aici. Putem să amânăm cât vrem, ceea ce trebuie să se întâmple tot se va întâmpla. Deci este doar o amânare, iar asta poate va face ca impactul în viitor sau șocul prefigurat de Turnul răsturnat să fie mai mic ca intensitate. La urma urmei, am fost avertizați!

4. Carul Triumfal întors, 7. Here we go again. Oh, wait! Când să pornim triumfali la drum, spre noi cuceriri, caii trebuie ținuți în frâu. Încă puțin. După Soare și Turn, aceasta ar fi a treia carte de mare orgoliu. Avem de-a face aici cu o iluzie a grandorii, iluzia puterii. Noi, oamenii, chiar credem că deținem controlul în diferite arii ale vieții noastre. De aceea evenimentele neașteptate sunt percepute ca fiind distructive, pentru a ne aminti că nu deținem niciun control... Temperanța prefigura deja o pierdere a controlului și iată, Carul nostru s-a răsturnat, lipsa de viziune duce la pierderea direcției pe drum. Mai putem salva ceva? Teoretic da, încă putem. Putem de exemplu să nu plecăm la drum, să nu ne suim în mașină. În planul mundan al existenței noastre, Carul mai reprezintă și un vehicul, o mașină. Răsturnat fiind avertizează asupra avariilor, accidentelor. Un alt lucru interesant este felul în care Carul, arcana nr. 7, urmează Turnului, arcana nr. 16, adică 1+6 = 7. Eu văd o regresie aici (era bine să vedem o progresie, de la 7 la 16) și un „schimb” de energie, o transformare a energie. Ca și cum, planurile noastre vor fi împiedicate, în ciuda eforturilor... Am spus deja, ”cu susul în jos”...


În concluzie, încercați să vă „temperați”,  să gândiți pe termen lung pentru a nu vă lăsa descurajat de obstacolele inerente oricărui drum sau plan, aveți mai multă încredere și veți depăși cu bine aspectele dificile ale acestei luni pline. 

Succes!  
 

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Etalare pentru depășirea unui blocaj

O etalare destul de complexă pe care am găsit-o ca de obicei pe forumul Aeclectic Tarot Forum. Am umblat puțin la ea și v-o prezint așa cum am folosit-o eu în identificarea unui blocaj în carieră.

Ce mă ține în loc?

.........6.........
.....2......3......
........1..........
.....4......5......
....7........8.....
9. 10.

1. Esența blocajului, în ce constă el de fapt. 
2. Influențe din trecut care au creat blocajul.
3. Influențe din prezent care îl perpetuează.
4. Cu ce sau cum au contribuit alții la acest blocaj. 
5. Cum ai contribuit tu însuți.
6. Cum poți scăpa de acest blocaj. 
7. Ce se va întâmpla dacă reușești să deblochezi această situație.
8. Ce se întâmplă dacă nu reușești să treci de acest blocaj.
9. și 10. Cărți generale care dau sfaturi de acțiune. 

Succes!